CADRU GENERAL MULŢI OAMENI S-AR SIMŢI VINOVAŢI DACĂ AR RĂNI SENTIMENTELE ALTORA, AŞA ÎNCÎT EI ŞI LE PĂSTREAZĂ PENTRU SINE. CE AR TREBUI SĂ FACĂ?    Din nefericire, autoînvinuirea, apărută în urma rănirii sentimentelor altora, este larg răspîndită. Acesta este un factor major care îi opreşte pe oameni să-şi exprime în mod sincer sentimentele şi îi face să-şi subordoneze dorinţele proprii dorinţelor celorlalţi. În realitate, nu puteţi răni sentimentele altora chiar dacă le spuneţi ceva foarte nepoliticos sau îi criticaţi aspru, deoarece comportarea dumneavoastră nepoliticoasă şi critică serveşte doar ca stimulent pentru propriile lor convingeri generatoare de supărare şi aceste convingeri îi vor face să se simtă îndureraţi şi tulburaţi de ceea ce le-aţi spus. Din păcate, mulţi care aud asta cred că eu apăr o abordare de genul „totul trece" şi îi absolv pe oameni de răspundere pentru modul în care se adresează unei alte persoane. Să clarificăm lucrurile: nu pledez pentru aşa ceva. Eu pledez, cu toată fermitatea, pentru o comunicare respectuoasă cu ceilalţi oameni şi va recomand să vă asumaţi deplina responsabilitate pentru ceea ce spuneţi şi pentru modul în care o faceţi.    Notînd că, din punct de vedere psihologic, vă este imposibil să răniţi în mod direct sentimentele altei persoane, să lăsăm, pentru moment, la o parte această constatare şi să presupunem că puteţi, într-adevăr, răni sentimentele cuiva. Ar trebui să vă simţiţi vinovat pentru aceasta? După cum am arătat pe parcursul acestei cărţi, răspunsul meu este „Nu" răspicat. De ce? Să presupunem că aţi spus sau i-aţi făcut cuiva ceva ce poate fi considerat, obiectiv, drept o critică, ceva brutal sau nepoliticos. Vă sfătuiesc insistent să acceptaţi răspunderea pentru comportamentul dumneavoastră şi să recunoaşteţi că aţi procedat greşit. În continuare, dacă am presupus că puteţi răni sentimentele altei persoane, vă recomand să vă asumaţi responsabilitatea şi pentru aceasta. Cu toate acestea, vă veţi simţi vinovat numai dacă pretindeţi că, în mod categoric, nu ar fi trebuit să faceţi ceea ce aţi făcut şi ca sînteţi un om rău l) pentru că aţi acţionat în astfel şi 2) pentru că aţi rănit sentimentele altei persoane. Dacă doriţi să nu vă simţiţi vinovat, este necesar să vă convingeţi singuri că, într-adevăr, aţi făcut o fapta rea, dar aceasta demonstrează un singur lucru: sînteţi o fiinţă umană supusă greşelii. Atitudinea respectivă va condiţiona un sentiment benefic de remuşcare, care, la rîndul lui, vă va încuraja să revizuiţi vorbele şi comportamentul dumneavoastră, să clarificaţi cauzele acestui comportament şi să vedeţi ce puteţi învăţa din această experienţă pentru a nu repeta asemenea fapte în viitor. În plus, dacă recunoaşteţi ca aţi acţionat într-o manieră nepoliticoasă şi jignitoare, atitudinea dumneavoastră lipsită de autoblamare vă va încuraja să-i cereţi scuze celeilalte persoane şi să căutaţi împăcare, dacă este posibil.    Acum, să presupunem că nu v-aţi exprimat încă sentimentele critice ce ar face ca o altă persoană să se simtă rănită sau tulburată. Ce puteţi face în această situaţie? În primul rînd, să vă gîndiţi bine la modul în care vă puteţi exprima cît mai politicos şi respectuos, fără a renunţa însă la ceea ce doriţi să-i spuneţi. În al doilea rînd, închipuiţi-vă că sentimentele celeilalte persoane vor fi lezate chiar şi de vorbele dumneavoastră măsurate şi, fiţi de acord, ca este benefic să simţiţi o remuşcare pentru aceasta. Fiţi atent la tendinţa dumneavoastră de a vă autoînvinui, aşa cum o faceţi cînd vă gîndiţi că sînteţi un om rău care, în mod categoric, nu trebuie să rănească sentimentele altcuiva. Forţaţi-va să renunţaţi la această pretenţie şi să vă acceptaţi ca o fiinţa care poate greşi, spunînd ceva ce poate determina tulburarea unei alte persoane. După ce aţi făcut toate acestea, urmează să alegeţi între a vorbi şi a tăcea. Dacă decideţi să va pronunţaţi, asiguraţi-vă că acesta este, pe termen lung, cel mai bun mod de a acţiona, chiar daca, pe termen scurt, sentimentele celeilalte persoane ar putea fi lezate. Dacă vă susţineţi propriile interese fără a fi însă egoist, crunta realitate este ca aceasta poate însemna, uneori, că cei apropiaţi se vor simţi lezaţi şi vor suferi. Subliniez propoziţia „vă susţineţi propriile interese fără a fi egoist", pentru că prea sînt mulţi cei ce considera că, a-ţi pune pe primul plan interesele proprii, înseamnă a fi egoist. În sens strict, a fi egoist înseamnă: a) să nu-ţi pese deloc de sentimentele altcuiva şi b) să te preocupe numai propria persoană. Ideea că, fără a fi egoist, vă puteţi urmări propriile interese şi puteţi fi supărat şi plin de regrete cînd aceasta înseamnă lezarea altora, are la bază conceptul de interes propriu asumat cu luciditate.    Pe cînd era adolescentă, Corina a întîlnit un tînăr cu care s-a logodit, deşi, se îndoia de corectitudinea acestei relaţii de la bun început. Tatăl ei, însă, pe care îl iubea tandru, s-a împăcat excelent cu logodnicul ei şi se bucura că ea se va mărita. Chiar şi cu o săptămînă înainte de căsătorie Corina mai avea unele îndoieli. Ea a încercat să-i explice tatălui ei ceea ce simţea, dar a renunţat imediat, deoarece acesta a început să se supere. S-a gîndit că dacă ar renunţa la căsătorie, tatăl ei ar fi foarte afectat. În consecinţă, s-a măritat şi căsnicia ei a fost, de la bun început, nefericită.    Corina a menţinut această relaţie mult prea mulţi ani, deoarece s-a temut de impactul pe care divorţul 1-ar fi avut asupra tatălui ei; se gîndea că o despărţire de soţul ei l-ar fi făcut pe tată să sufere îngrozitor.    După ce tatăl ei a murit ea s-a simţit mai în stare să se gîndească la un divorţ, dar era conştientă că soţul ei va suferi mult. Prin urmare, şi-a menţinut căsnicia, aşteptînd zadarnic ca lucrurile să se îndrepte. Pentru a-şi depăşi suferinţa, Corina a început să bea. Cum nici aşa nu a reuşit, în cele din urmă a îndrăznit să pună punct mariajului. După cum prevăzuse, soţul ei a fost foarte lezat şi îndurerat, iar Corina s-a simţit foarte vinovată pentru că i-a rănit sentimentele. A început să bea şi mai mult, aşa încît a avut nevoie de un ajutor calificat ca să-şi rezolve problema.    Din fericire povestea s-a terminat cu bine. Corina a descoperit principiile terapiei comportamentale raţional-emoţionale şi a izbutit să scape singură de sentimentul ei de vinovăţie. Ea a reuşit aceasta recunoscînd că o supără şi avea remuşcări, dacă leza alţi oameni prin acţiunile ei şi că ceea ce s-a întîmplat a fost un fapt nefericit din viaţa sa. Mai mult, a recunoscut că dacă ea însăşi nu s-ar situa în primul plan, nimeni altul nu ar face asta. Corina a regretat anii pierduţi, înţelegînd că şi-a creat singură sentimentul inutil de vinovăţie în legătură cu supărarea tatălui şi, ulterior, cu cea a soţului ei. Sper că puteţi distinge din povestea Corinei impactul produs de neexprimarea dubiilor şi a rezervelor în privinţa unei relaţii, de atitudine a adoptată pentru a nu leza sentimentele altora.    În concluzie, să fiţi conştienţi că lezarea sentimentelor cuiva este un fapt de viaţa nefericit, deoarece alţii au deseori dorinţe diferite de ale dumneavoastră. Adoptaţi poziţia interesului propriu asumat cu luciditate (ceea ce nu este egoism!) şi situaţi pe primul plan propriile dorinţe importante, manifestînd în acelaşi timp respect şi înţelegere faţă de dorinţele altora. Recunoaşteţi că, dacă cedaţi în probleme care sînt importante pentru dumneavoastră şi îi aşezaţi pe alţii în prim-plan, iar aceştia la rîndul lor se situează ei înşişi în prim-plan, nimeni nu se va ocupa de dumneavoastră ca să ajungeţi în prim-plan! Recunoaşteţi, de asemenea, că atunci cînd au fost afectate sentimentele altora, presupunînd că le-aţi comunicat propriile dumneavoastră sentimente direct şi cu tot respectul cuvenit, ei singuri îşi provoacă supărarea pentru ceea ce le-aţi spus. Chiar atunci cînd reacţionaţi exagerat şi spuneţi ceva ce ar putea răni pe mulţi oameni, acceptaţi-vă ca autor al acestei greşeli şi învăţaţi de pe urma ei. După cum ne arată cazul Corinei, este preferabil să acceptaţi riscul de a vă spune părerea, chiar dacă aceasta înseamnă să lezaţi sentimentele altcuiva, decît să duceţi o viaţă nefericită în intenţia de a apăra o fiinţă iubita de o afectare temporară a sentimentelor sale.