CADRU GENERAL Precedentul Sus la rubrica ! Urmatorul
INGREDIENTELE PERSONALITĂȚII DE SUCCES

    Așa precum medicul învață să dea un diagnostic după anumite simptome, tot așa pot fi diagnosticate și eșecul, și succesul. Motivul este că omul nu doar "descoperă" succesul sau "are" un eșec. El păstrează semințele acestora în personalitatea și caracterul său.
    Psihologii au descoperit că unul dintre cele mai eficiente mijloace de a-I ajuta pe oameni să reușească să aibă o personalitate adevărată sau "de succes" este de a începe cu oferirea unui model al felului cum trebuie să fie o personalitate de succes. Nu uitați: mecanismul interior de ghidare creatoare este un mecanism de atingere a scopului și pentru a-l folosi trebuie să aveți un obiectiv sau o țintă foarte precisă spre care să tindeți. Foarte mulți oameni vor să "facă progrese" și visează la "o personalitate mai bună" fără să aibă o idee clară asupra direcției în care se află progresul respectiv și nici nu știu ce înseamnă, de fapt, "o personalitate de succes". O personalitate bună este cea care vă dă posibilitatea să tratați în mod eficient și potrivit realitatea, inclusiv cea înconjurătoare și să aveți satisfacții din atingerea scopurilor importante pentru dvs.
    Mi s-a întîmplat să văd persoane dezorientate și nefericite "încercînd" să se îndrepte atunci cînd li se fixa un obiectiv spre care să țintească și o traiectorie pe care s-o urmeze.

    Noile roluri presupun noi imagini personale
    "N-are nici un rost", spun unii. "Am muncit și am visat la asta, este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna și acum pot face asta. Și totuși, dintr-un motiv sau altul, nu mai am îmcredere în mine. Dintr-o dată mă trezesc ca dintr-un vis și mă întreb "Ce să caute un amărăt ca mine aici?" Dintr-o dată nu le mai place cum arată și asta le provoacă o stare de disconfort.
    Problema acestor persoane și a altora asemenea lor nu este cum arată, ci ce imagine personală au. Se trezesc într-un nou rol și nu știu prea bine ce persoană ar trebui "să fie" încît să-I facă față. Numai că niciodată nu și-au conceput o imagine personală clară în nici un fel de rol.