CADRU GENERAL STIMA DVS. FAŢĂ DE SINE NU ESTE PE MĂSURĂ? NU DISPERAŢI! ,,Iubirea de sine, fără a fi întotdeauna vinovata, este sursa a tot ce-i rău." Immanuel Kant     Probabil, aveţi impresia că elogiem meritele înaltei stime faţă de sine şi că, după părerea noastră, o stimă faţă de sine scăzută este o sursa inepuizabila de inconveniente în existenţă. Este adevărat că în consultaţiile noastre, vedem oameni care suferă, oameni a căror stimă faţă de sine este în special deteriorată. Avem, deci, tendinţa de a asocia stima faţă de sine scăzută cu dificultatea de a înfrunta viaţa. Exista, desigur, şi persoane bine adaptate, în ciuda stimei reduse pe care o au faţă de ele însele, dar acestea nu vin la consultaţii. De altfel, fiecare societate îşi formează ,,omul său ideal". În societatea noastră, care este urbană, competitivă şi atît de materialistă, acest om ideal - bărbat sau femeie - elogiat de mass-media, are adesea profilul antreprenorului sau liderului. Altfel spus, el reuneşte caracteristicile unei înalte stime faţă de sine: ambiţie exagerată, obstinaţie în ciuda obstacolelor, asumarea riscurilor, putere de convingere. Acesta nu este totuşi un motiv pentru a considera ca o bună stimă faţă de sine este în mod obligatoriu şi eficientă. Din contră. Numeroase exemple demonstrează că stima faţă de sine scăzută nu este lipsită de avantaje şi că o înaltă stimă faţă de sine are uneori dezavantaje majore. AVANTAJELE UNEI STIME FAŢĂ DE SINE SCĂZUTE A fi acceptat de ceilalţi    Este unul dintre obiectivele prioritare ale subiecţilor cu scăzută stimă faţă de sine. Ei recurg la diferite tertipuri pentru a-l atinge...    În primul rînd, ei sunt gata să facă multe concesii şi să renunţe la multe pentru a fi apreciaţi, evitînd astfel lezarea intereselor altora. Mai mult, în diverse cercuri, maniera lor de a se prezenta este mai apreciată decît „lăudăroşeniile" unui subiect cu o înaltă stimă faţă de sine. În fine, atenţia pe care o acordă criticilor le permite să sesizeze mai bine intenţiile celorlalţi: sunt pe fază.    Dacă vă propuneţi să reuşiţi într-un mod competitiv, în care important este să-i învingi pe ceilalţi, o stimă faţă de sine scăzută vă poate ajuta să fiţi acceptat, apreciat şi susţinut de cei care vă înconjoară. Să ţii cont de sfaturile şi de opiniile ce diferă de ale tale     Persoanele cu stimă scăzută faţă de sine ţin cont mai des de sfaturile care le sunt date. Făcînd astfel, ele îşi îmbunătăţesc performanţele. O stimă faţă de sine scăzută poate să fie astfel motorul unei forme de reuşită: graţie modestiei care îi favorizează, sînt acceptaţi de ceilalţi; ţinînd cont de opiniile celorlalţi, îşi asigură înţelegerea unei situaţii sau a unei probleme şi a unei munci susţinute pentru a compensa lipsa de încredere în capacităţile proprii. Umilinţa - virtute religioasă     În general, majoritatea religiilor i-au încurajat pe adepţii lor să dea dovadă de umilinţă, care este o formă de reducere voluntară a stimei faţă de sine. Pentru credincioşi, umilinţa este în primul rînd una dintre condiţiile necesare pentru a te apropia de Dumnezeu. Ea îţi permite şi să-i respecţi mai mult pe ceilalţi, să nu te consideri superior lor.      Cele douăsprezece trepte ale umilinţei după sfîntul Benedict al II-lea    Aceste reguli, destinate iniţial vieţii în mijlocul unei comunităţi religioase, au cunoscut o deschidere largă şi au avut un impact major asupra concepţiei occidentale despre stima faţă de sine. Iată principiile fundamentale:    „Să ai mereu în faţa ochilor teama de Dumnezeu."    „Să nu-ţi fie pe plac propria-ţi voinţă şi să nu te complaci în împlinirea dorinţelor tale."    „Să te supui cu toată ascultarea, pentru iubirea lui Dumnezeu, „tatălui superior."    „Să te supui poruncilor aspre şi dure, să simţi chiar suferinţa oricăror nedreptăţi şi să ştii atunci să-ţi păstrezi răbdarea, în tăcere.”    „Să nu te ascunzi, ci să-i confesezi cu umilinţă abatelui tău toate gîndurile rele care-ţi izvorăsc în suflet şi toate greşelile comise în secret.”    „Călugărul să fie mulţumit de deplina-i umilinţă şi sărăcie.”    „Să nu spui doar din gură că eşti inferior, ci să crezi pînă în adîncul sufletului.”    „Călugărul să nu facă decît ceea ce este scris în legea mănăstirii şi lăsat de strămoşii săi.”    „Călugărul să ştie să păstreze tăcerea fără a spune ceva, atît timp cît nu este întrebat.”    „Să nu fie înclinat şi nici dispus să rîdă.”    „Călugărul, cînd vorbeşte, să o facă încet şi fără să rîdă, cu umilinţă şi seriozitate, în puţine cuvinte, cu raţiune şi fără voce răsunătoare.”    „Călugărul îşi va arăta umilinţa în sufletul lui, ca şi în corpul lui, supus privirilor celorlalţi, adică la slujbă, la oratoriu şi peste tot în mănăstire, în grădină, în chilie, pe cîmpuri, oriunde, aşezat, în mers sau în picioare, să aibă mereu capul plecat şi ochii lăsaţi în pămînt.”       Un exemplu pentru importanţa acordată umilinţei este dat de celebrul „Ordin” al sfîntului Benedict care, chiar dacă a fost scris în sec. al IV-lea al erei noastre, continuă să fie aplicat în mănăstirile benedictine. Ordinul prevede cele 12 trepte ale umilinţei, pe care orice călugăr este dator să le respecte.    Raporturile dintre umilinţă, stimă faţă de sine şi religie depăşesc cadrul acestei lucrări. Noi putem doar să remarcăm că religiile care promovează umilinţa sunt cele care minimalizează rolul reuşitei sociale şi materiale, ceea ce demonstrează că fondatorii lor au înţelese antagonismul dintre umilinţă şi reuşită în această lume de jos... Modestia - virtute civică    Modestia este sora laică a umilinţei. Din punct de vedere etimologic, cuvîntul „modestie" provine din latinescul modestus, derivat din modus („care cunoaşte măsura, moderat, temperat"). Aceasta trimite spre studiile destinate pentru a măsura nivelul stimei faţă de sine al populaţiei: subiecţii încadraţi în grupul celor ce manifestă o „scăzută stimă faţă de sine" sunt mai degrabă persoane cu stimă faţă de sine medie, ale căror scoruri nesemnificative corespund de fapt stărilor depresive manifeste.    În societatea noastră modestia a fost întotdeauna considerată o virtute. Ea este cea care joacă un rol social primordial, ducînd pînă la rezervă şi altruism şi fiind mai degrabă în serviciul colectivităţilor, decît al propriilor interese. Romanii din antichitate o înţeleseseră bine: atunci cînd un general obţinea o mare victorie, el putea defila triumfător prin Roma, dar, în timp ce gusta deliciul celebrităţii sub aclamaţiile mulţimii, un sclav trebuia să-i murmure la ureche: “Memento mori” („Aminteşte-ţi că eşti muritor"). Ştim deja că stima faţă de sine a unui general care a prins gustul succesului poate reprezenta un pericol pentru Republică... Un exemplu de succes în cazul stimei de sine scăzute: Darwin     Exemplu de modestie şi teamă de a nu-l leza pe celălalt se regăsesc de-a lungul întregii vieţi a lui Darwin: el s-a supus docil tatălui său urmînd cursurile de medicină, chiar daca nu suporta să vadă sînge, iar contemporanii săi îl descriu „drept un om extraordinar de modest şi amabil, preocupat să nu jignească pe nimeni”.     La întoarcerea sa din expediţia de pe insulele Galapagos, în decursul căreia a adunat sute de observaţii fundamentale, Darwin nu a căutat o carieră onorifică, ci s-a retras la ţară cu soţia sa. Deşi concepuse deja fundamentele teoriei sale explicative despre evoluţia speciilor, el nu le-a publicat, ci a încercat să le verifice continuînd, mai multe zeci de ani, să facă observaţii meticuloase şi clasificări naturaliste. Numai în momentul cînd a aflat că un alt naturalist mai tînăr decît el, Wallace, va publica o teorie asemănătoare cu a sa într-o revistă ştiinţifică, el a îndrăznit să se afirme (după ce a cerut sfatul prietenilor săi), publicînd în acelaşi număr, în 1859, articolul său despre originea speciilor. Apoi, atacat foarte violent de numeroasa opoziţie, i-a lăsat pe prietenii săi care aveau deja un renume şi erau mai combativi să-i asigure apărarea.     Iată, deci, un om modest, cu o evidentă stimă faţă de sine scăzută, care a realizat una dintre marile revoluţii din istoria ştiinţei, asemănătoare cu cele ale lui Galilei, Newton sau Einstein.