CADRU GENERAL   CÎTE CEVA DESPRE PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂRII Psihologia învăţării face distincţia între trei modalităţi de învăţare: 1. Condiţionarea clasică (Pavlov); 2. Condiţionarea operantă (Skinner); 3. Învăţarea prin înţelegere (Köhler şi BÜhler).    Condiţionarea clasică Este vorba de un mod de învăţare demonstrat de cercetătorul rus Pavlov prin arhicunoscutul său experiment făcut asupra cîinelor. Ori de cîte ori oferea cîinelui carne, făcea să sune şi un clopoţel, asociind, astfel, stimulul carne cu clopoţel; curînd cîinele secreta salivă (şi alte secreţii) îndată ce suna clopoţelul. În asemenea cazuri se vorbeşte despre un stimul condiţionat (sunetul de clopot) care provoacă o reacţie condiţionată (secreţie salivară), spre deosebire de reflexul necondiţionat, care se produce în absenţa oricărei condiţionări (adică a unui proces de învăţare), de pildă cînd vă proiectez o lumină în ochi şi pupila se contractă. Acesta este un reflex necondiţionat (o programare biologică). Multe procese de învăţare ale sugarilor şi copiilor mici corespund condiţionării clasice. De exemplu, ori de cîte ori îi este foame copilului şi ţipă, mama îi dă să mănînce. Curînd simpla apariţie a mamei provoacă o bunăstare printr-un reflex condiţionat! În mod asemănător, însă în sens contrar, negativ, se prezintă (în general) condiţionarea clasică din mediul şcolar: ori de cîte ori copilul face o greşeală la aritmetică este certat şi făcut de rîs în faţa celorlalţi elevi. Curînd, tot ce e legat de calcul îi provoacă un sentiment de frustrare, prin reflex condiţionat!    Condiţionarea operantă Cercetătorul behaviorist Skinner este unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai acestei teze, afirmînd că orice comportament e învăţat datorită influenţelor mediului. Şi-a cîştigat celebritatea prin experienţa realizată asupra şobolanilor, în care animalele să aleagă între două manete pentru a obţine hrana. Deoarece în acest caz animalul trebuie să facă ceva (spre deosebire de condiţionarea clasică) această modalitate de învăţare a fost denumită condiţionarea operantă (de la latinescul operare). Aceasta corespunde metodei "încercare - eroare" şi presupune un anumit grad de inteligenţă, însă şi organisme primitive lipsite de sistem nervos central pot fi condiţionate prin asocierea concomitentă a doi stimuli (de exemplu, un flash luminos şi un şoc electric). Situaţia expresiei de condiţionare operantă poate apărea mai clar într-o veche glumă (proastă) de laborator, în care un şobolan îi explică altuia, nou venit: "Ştii, l-am dresat excepţional pe tipul ăla în halat alb: de cîte ori apăsăm pe manetă, trebuie să ne dea de mîncare". Vă daţi, desigur, seama că o mare parte din ceea ce aţi învăţat (în deosebi, activităţi ca mersul pe bicicletă, condusul maşinii) se bazează pe acest mod de învăţare. Dar mai există şi un al treilea, anume...    Învăţarea cognitivă Köhler a arătat într-o serie de experienţe făcute cu maimuţe că acestea sînt capabile de "înţelegere", adică de a trage concluzii logic corecte. Într-una dintre experienţe se aşează o banană în afara cuştii, iar în apropiere se află două beţe, fiecare dintre ele, prea scurte pentru a pescui banana. Însă ar putea fi îmbucate, ceea ce o maimuţă mai bătrînă, privind încercările nereuşite ale alteia, a "priceput" subit. Înţelegerea s-a produs fulgerător. A sărit în sus, a împins-o pe cealaltă maimuţă la o parte, a înşfăcat cele două beţe, le-a îmbucat şi a cules cu ele banana. Această străfulgerare "AHA!" a fost denumită mai tîrziu de BÜhler "evenimentul AHA!" Aceasta e forma cea mai elevată de învăţare. Fiecare "AHA" reprezintă o înţelegere produsă simultan în ambele emisfere cerebrale, deci, favorabilă creierului! Putem repeta de o mie de ori unui copilaş să nu alerge afară pe stradă. Numai cînd a înţeles cu adevărat legătura s-ar putea să deprindă comportamentul cerut! Învăţarea pe calea înţelegerii e mai rapidă: învăţarea spontană a informaţiilor interesante sau a celor care asigură supraveţuirea. Însă, învăţarea prin înţelegere aduce după sine cunoştinţa, dar nu şi putinţa! Dacă o înţelegere nou dobîdită trebuie să modifice comportamentul, să nu ne imaginăm că, singură, cunoaşterea poate garanta şi schimbarea felului de a acţiona! Lucrul e valabil şi în cazul unei înţelegeri subite, şi în cazul cînd ea s-a produs încet, progresiv. Milioane de oameni continuă să fumeze, cu toate ca intre timp au inteles cit de daunator este fumatul! Situatia e identica si in cazul centurii de siguranta in automobil, ca si in mii de altele...    Cum funcţionează tipica învăţare şcolară? Învăţarea în şcoli se bazează, în mare măsură, pe experimentele lui Ebbinghaus. Acesta a pus în evidenţă, cu o sută de ani în urmă, cum decurge învăţarea optimă, şi anume, cu ajutorul unor "silabe fără sens" (în genul buchiselii unui vocabular pentru care nu există cunoştinţe prealabile). Dacă şcolarul cunoaşte cuvîntul latin tabula, va învăţa englezescul table mult mai uşor decît elevul care nu este familiarizat cu o limbă romanică. Pentru a stabili cu exactitate ştiinţifică cum se produce învăţarea, se foloseşte un material pentru care nici una dintre persoanele testate nu posedă asocieri din trecut. De aceea această metodă a recurs la cuvinte absurde (precum puk, flam, bif etc.). După mii de experienţe, "se aflase mecanismul"! De atunci datează curbele de învăţare şi uitare utilizate şi în zilele noastre. Bunul Ebbinghaus şi adepţii lui pierduseră din vedere că, într-adevăr, creierul nostru e un organ de învăţare "par excellence" - dar numai pentru elemente utile, adică pentru informaţii care asigură supraveţuirea sau, cel puţin, pentru cele care ne interesează.