CADRU GENERAL   DEZAVANTAJELE UNEI ÎNALTE STIME FAŢĂ DE SINE De la încredere la înfumurare    Azincourt, 25 octombrie 1415. Forţaţi să se încaiere cu invadatorii, nobilii armatei regelui Franţei, Charles al VI-lea, şi-au lansat cavaleria împotriva arcaşilor englezi, în condiţiile cele mai rele cu putinţă: cu soarele în faţă, pe un teren îngust şi noroios. Englezilor nu le-a venit să creadă ochilor: „Francezii erau pe pămînt mlăştinos, pînă la genunchi, ceea ce le dădea mult de lucru, pentru că de-abia reuşeau să-şi scoată picioarele şi să iasă din pămînt (...). Cînd au ajuns faţă în faţă, francezii erau deja fără suflare (...) În final, arcaşii englezi, deşi slab înarmaţi, i-au bătut şi i-au doborît pe francezi, i-au făcut una cu pămîntul, de parcă i-ar fi lovit pe nicovală." Reprezentanţii cei mai viteji ai nobilimii franceze, care erau în componenţa cavaleriei armatei regale, aveau, fără îndoială, o sporită stimă faţă de ei înşişi. Aceasta nu i-a împiedicat să ajungă la dezastru şi, o dată cu ei şi ţara, fără să ţină cont de precedentul de la Crecy, cu 70 de ani înainte, cînd acelaşi gen de atac prost pregătit s-a soldat un masacru asemănător. Acest scenariu a fost reprodus de mai multe ori în istoria Franţei, pînă la acea exaltantă doctrină a „atacului cu orice preţ" promovată de Şcoala de război şi care a făcut ca o întreagă generaţie de tineri francezi să fie secerată de mitralierele germane pe cîmpul de bătălie, în toamna anului 1914. Întreprinderi foarte pretenţioase    Acest lucru poate fi urmărit şi în lumea afacerilor, care trebuie să facă faţă „întreprinderilor pretenţioase". Victime ale unui „elitism orb", ale „siguranţei liderului" sau ale „suficienţei tehnologice", marile firme precum Coca-cola, la sfîrşitul anilor '60, IBM şi Jaguar, în anii '70, erau pe punctul de a dispărea. Un exces de stimă faţă de sine le-a făcut să nu mai ţină cont de necesităţile clienţilor şi fapt ce a condus la o lipsă de vigilenţă faţă de dinamismul concurenţilor mai mici.    O stimă faţă de sine prea mare poate să scadă în mod periculos vigilenţa indivizilor aflaţi în situaţii competitive - iar războiul este una dintre acestea. Pentru că ei desconsideră adversarul sau pentru că nu ţin cont de sfaturile pe care le oferă subiecţii cu stimă faţă de sine mai scăzută, dar care sunt mai realişti, ei află ce este eşecul. Acesta-i şi mesajul fabulei lui La Fontaine, „Iepurele şi Ţestoasa", care pune în scenă un iepure cu o sporită stimă faţă de sine, întrecut de o ţestoasă, evident mai lentă, dar mai constantă în eforturile sale... Aceste fenomene se regăsesc în sport. Să ne amintim de cuvintele jucătorului brazilian Romario, în iulie 1998, chiar înainte de finala Cupei Mondiale de fotbal, cînd a declarat ziarului „L'Equipe" că „francezii ar putea încasa uşor trei goluri". Cunoaştem finalul: 3 la 0 marcat de o echipă a Franţei, fără vedete cu un „eu” hipertrofiat.    În general, o stimă faţă de sine ridicată poate fi închisă în faţa unor informaţii importante: ştim că persoanele cu înaltă stimă faţă de sine suportă mai bine eşecurile, în parte pentru ca aceştia au tendinţa de a le „externa", adică de a le atribui motivaţiile unor cauze străine de ele însele. Dar, procedînd astfel în mod sistematic, se evită unele reconsiderări, cîteodată salutare. Se ştie că cei aflaţi la putere se înconjoară de curtezani şi linguşitori, ceea ce face ca uneori ori să piardă contactul cu realitatea. De la perseverenţă la înverşunare: a nu-şi pierde prestigiul    S-a putut demonstra că subiecţii cu înaltă stimă faţă de sine în ciuda sfaturilor care li se oferă persistă uneori în eforturile lor, chiar dacă acestea nu sunt eficiente. Există două condiţii pentru asta: este suficient ca ei să fi investit personal în atingerea obiectivului (ei nu se înverşunează pentru un obiectiv în care nu şi-au investit stima faţă de sine) şi ca ei să fie a priori convinşi că există o soluţie.    Şi în această privinţă istoria militară este bogată în exemple de astfel de comportament. În timpul primului război mondial, generalul Nivelle a întocmit, în primăvara anului 1917, planul unei ofensive împotriva forţelor germane, pe care o voia decisivă (înaltul comandament se temea, pe de o parte, de sosirea iminentă a întăririlor armatei americane care le-ar fi „furat" victoria, şi de stoparea luptei de către ruşi, care ar fi degrevat armata germană). Dar, vai, puţin înainte de data fixată, generalul prusac Ludendorff şi-a întărit considerabil apărarea în sectorul prevăzut. Nivelle şi-a menţinut totuşi planificat. În prima seară, francezii n-au înaintat decît 500 m, în loc de 2 km, cum era plănuit. Au murit mii de oameni. Din primele zile, tancurile Schneider, care trebuiau să asigure victoria, s-au dovedit a fi prea grele, prea lente, prea vulnerabile. Surd la avertismentele unora dintre ofiţerii superiori şi sigur pe el, în ciuda îngrijorării oamenilor politici, generalul Nivelle s-a încăpăţînat să continui ofensiva sa. În două săptămîni francezii au pierdut 147 de mii de oameni. Nivelle a fost, în final, înlăturat din funcţie, în timp ce în 68 dintre cele 112 divizii ale armatei franceze au izbucnit revolte.    Acest mecanism care leagă înalta stimă faţă de sine de încăpăţînare poate fi observat şi în viaţa obişnuită, atunci cînd o persoană prea încrezătoare în capacităţile sale se îndîrjeşte imprudent pe o cale foarte riscantă, aşa cum ne explică şi Dinu, 32 de ani, care se bucură de o înaltă stimă faţă de sine:    „Am avut întotdeauna senzaţia că viaţa este prea uşoară pentru mine. Părinţii mei erau simpatici, mă lăsau foarte liber, aveam ceea ce se numeşte „o fire bună", surorile mele mă admirau. La şcoală aveam o mulţime de prieteni, eram de regulă şeful bandei şi, chiar dacă rezultatele mele şcolare erau mai degrabă limitate, făceam doar ce trebuia, ca să „trec", iar asta nu mă împiedica sa dorm bine. Păstrez o amintire foarte frumoasă din adolescenţa mea: plăceam fetelor şi nu făceam decît să mă distrez şi să practic sporturile preferate. Mi-am cîştigat existenţa escortînd veliere, dînd iarna lecţii de schi, revînzînd maşini sport de ocazie, pe care le cumpăram la preţ redus şi, de asemenea, trebuie să o spun, „tapîndu-i" de bani din cînd în cînd pe părinţii mei, care ar fi făcut orice pentru mine. Nu aveam ambiţie profesională, îmi spuneam că trebuie mai întîi să profit de tinereţea mea şi că vom vedea ce-o mai fi pe urmă. În orice caz, aveam impresia că aş fi putut reuşi în multe domenii.    La urma urmelor, fata cu care m-am căsătorit a fost cea care m-a determinat să mă „aşez", cum se spune. Şi am avut atunci ideea să deschid un magazin de surfing şi ambarcaţiuni într-o sta­ţiune pe ţărmul mării. Cunoşteam bine domeniul, şi apoi asta-mi permitea să-mi păstrez ceva din stilul de viaţă care-mi plăcea. Tatăl meu, care era comerciant, a vrut să mă dezic de această idee: acest gen de piaţă i se părea prea saturată în regiune, considera că mai întîi trebuie să mă specializez urmînd un stagiu, să învăţ ceva contabilitate, să-mi iau un asociat experimentat... Dar eu am procedat invers: cum reuşisem aproape întotdeauna în tot ce întreprinsesem; a încheia o afacere sau a seduce o fată, credeam că e floare la ureche - aveam o mare încredere în mine. Şi apoi, eram sigur că, cu vorbăria şi cunoştinţele mele tehnice, afacerea mea va prospera. Ei bine, n-a fost aşa! Dar şi atunci, în loc să mă retrag la timp, am practicat fuga înainte, am reuşit să împrumut mai mult convingîndu-mi prietenii şi băncile de interesul afacerii mele şi am cumpărat material foarte sofisticat. Dar asta nu mi-a restabilit afacerea. Pe scurt, mi-au trebuit încă doi ani ca să mă restabilesc şi să sfîrşesc să-mi depun bilanţul. Acum, „vîslesc" să-mi plătesc datoriile.    În fine, acesta a fost primul eşec al vieţii mele şi m-a durut tare, dar într-un fel este o lecţie bună. Cred că aveam tendinţa de a mă considera Superman, iar asta este o atitudine prea riscantă pe termen lung." Stima faţă de sine şi asumarea riscului    Indivizii cu înaltă stimă faţă de sine au, probabil, mai multe şanse să trăiască o viaţă fericită, dar ea riscă să fie mai scurtă! Comportamentul riscant pare într-adevăr asociat frecvent cu o sporită stimă faţă de sine: multiple studii au arătat că unii dintre subiecţii cu stimă faţă de sine sporită aveau mai multe autovehicule, conduceau adesea sub influenţa alcoolului, erau adesea amendaţi pentru exces de viteză etc. Studiile asupra amatorilor de sporturi periculoase lipsesc, dar ne putem imagina că riscul pe care şi-1 asumă este de asemenea expresia unei sporite stime faţă de sine. Cînd înalta stimă faţă de sine devine un păcat    Ca şi modestia - scăderea voluntară a stimei faţă de sine - este valorizată de numeroase religii, orgoliul - o formă de înaltă stimă faţă de sine - este considerat un păcat care te îndepărtează de Dumnezeu şi de semenii săi. În religia creştină, mîndria este primul dintre păcatele capitale, dar îi putem găsi raporturi cu toate celelalte.    Cele 7 păcate capitale şi raporturile lor cu stima faţă de sine sporită    Dar această critică a mîndriei nu este rezervată religioşilor, ci se regăseşte şi la numeroşi moralişti şi filosofi. Unul dintre aceştia a consacrat pagini de o luciditate covîrşitoare studiului „amorului-propriu": La Rochefoucauld.    După ce a luptat în mai multe războaie, printre care Fronda, şi a cunoscut fasturile curţii regale a lui Louis al XIV-lea, acest senior s-a retras din politică pentru a scrie maxime care, încă de la apariţia lor, în 1665, au cunoscut un succes enorm. Totuşi, La Rochefoucauld a avut o viziune reticentă asupra naturii umane: pentru el, toate acţiunile noastre, chiar şi cele care par cele mai nobile, sunt conduse de „amorul nostru propriu" - în sensul de dragoste de sine însuşi. Cu aproape trei secole înaintea lui Freud, La Rochefoucauld pune accent pe importanţa dorinţelor noastre inconştiente şi pe tendinţa noastră de a le masca.    Frecventarea curţii Regelui Soare a furnizat, fără îndoială, observaţiei acestui mare moralist un izvor inepuizabil de personalităţi cu o sporită stimă faţă de sine.    În Memoriile sale, Saint-Simon povesteşte că el şi ducele Chevreuse au rămas fără grai atunci cînd au ajuns într-o zi la La Rochefoucauld: surpriză, ruşine, oroare - stăpînul casei juca şah cu un servitor!        La Rochefoucauld, precursor al psihologiei stimei faţă de sine    Iată cîteva reflecţii extrase din Maxime şi reflecţii: „Virtutea n-ar ajunge atît de departe, dacă vanitatea nu i-ar ţine tovărăşie." „Oricît de mult bine s-ar spune despre noi, nu găsim nimic nou în asta." „Nu ne dăm seama de bunele şi rele noastre, decît în funcţie de amorul nostru propriu." „Dacă n-am suferi de orgoliu, nu ne-am plînge de al altora." „Nu am fi avut parte de plăcere, dacă nu am fi fost vreodată flataţi" „Dacă vanitatea nu răstoarnă întru totul virtuţile, cel puţin le zdruncină pe toate."    Chiar dacă rolul psihologilor este de a ajuta clienţii să-şi crească stima faţă de sine, adesea insuficientă, nu este întotdeauna evidentă, după cum am văzut, departajarea avantajelor intrinseci ale înaltei şi ale scăzutei stime faţă de sine. De fapt, rolul mediului pare a fi determinant: poate fi atît de important să ai o stimă faţă de sine în acord cu valorile celor care te înconjoară? Dacă visaţi să deveniţi un patron în mass-media sau un explorator al polilor, e mai bine să aveţi o înaltă stimă faţă de sine; dar dacă idealul dvs. este sa fiţi unul dintre membrii apreciaţi ai unei echipe aflate în serviciul unei lucrări în comun, o stimă faţă de sine modestă v-ar putea folosi mai mult.