CADRU GENERAL   DESCOPERIREA MECANISMULUI INTERIOR AL SUCCESULUI    S-ar putea să pară ciudat, dar este totuşi adevărat că pînă acum cîţiva ani cercetătorii nici măcar nu ştiau cum funcţionează creierul uman şi sistemul nervos atunci cînd urmăresc atingerea unui scop, deci „cu ţintă". Ei ştiau ce se întîmplă, pentru că făcuseră nenumărate şi meticuloase observaţii, dar nici o teorie nu scotea în evidenţă principiile prin care se stabileşte legătura dintre aceste fenomene şi un concept care să aibă un sens în sine. R.W. Gerard scria în iunie 1946 în Scientific Monthly referitor la creier şi imaginaţie, că este trist, dar adevărat că înţelegerea noastră ar fi aceeaşi chiar dacă n-am avea în craniu decît vată.    Totuşi, cînd omul a hotărît să-şi construiască un „creier electronic” şi un mecanism de a-şi atinge scopul, a trebuit să descopere şi să utilizeze anumite principii fundamentale. Descoperindu-le, oamenii de ştiinţă au început să se întrebe: Oare tot aşa funcţionează şi creierul omenesc? Aşa ne-a conceput Creatorul, cu un servomecanism cu mult mai performant decît orice creier electronic sau sistem de ghidare visate vreodată de om, dar care operează conform aceloraşi principii fundamentale. Conform părerilor unor celebri ciberneticieni, cum ar fi dr. Norbert Wiener1, dr. John von Neumann2 şi alţii, răspunsul este un „da” fără rezerve. Sistemul încorporat de ghidare    Fiecare fiinţă vie are un sistem de ghidare încorporat sau un mecanism de atingere a scopului, instalat de Creator pentru a ajuta la atingerea scopului, care în termeni largi înseamnă „viaţa". Într-o formă mai simplă, scopul este „să trăieşti", adică să supravieţuieşti fizic în lupta cu cei din specia ta sau din alte specii. Mecanismul încorporat al animalelor se limitează la găsirea hranei şi a adăpostului, la evitarea sau înfruntarea duşmanilor şi a întîmplării şi la reproducere pentru asigurarea supravieţuirii speciilor.    La om, scopul „de a trăi" înseamnă mai mult decît o simplă supravieţuire. Pentru un animal, a „trăi" înseamnă pur şi simplu împlinirea unor nevoi fizice. Omul are însă şi nişte necesităţi afective şi spirituale pe care animalele nu le au. În consecinţă, pentru om a „trăi" presupune mai mult decît supravieţuirea fizică şi reproducerea pentru continuarea speciei. Înseamnă în egală măsură anumite satisfacţii spirituale şi afective. „Mecanismul încorporat al succesului" este mult mai performant decît al animalului. În plus, pe lîngă faptul că-l ajută să evite sau să depăşească primejdiile şi „instinctul sexual" care ajută la păstrarea rasei, mecanismul succesului la om îl poate stimula să găsească răspunsuri la diverse probleme, să inventeze, să scrie poezii, să conducă o afacere, să vîndă mărfuri, să exploreze noi orizonturi în ştiinţă, să-şi găsească o cît mai mare linişte sufletească şi să-şi dezvolte o personalitate mai complexă sau să atingă succesul sub orice altă formă de care este strîns legat în ideea de „a trăi" sau a-şi face viaţa mai intensă. „Instinctul" succesului    O veveriţă nu trebuie învăţată cum să-şi adune alunele şi nici nu trebuie învăţată cum să şi le păstreze pentru iarnă. O veveriţă născută primăvara încă nu ştie ce e iarna. Şi totuşi, în toamna anului respectiv, o vezi adunîndu-şi cu grijă alunele pe care le mănîncă în lunile de iarnă, cînd nu are altă hrană la dispoziţie. O pasăre nu are nevoie să ia lecţii ca să-şi facă un cuib. Şi nici să urmeze cursuri de navigaţie. Şi totuşi, păsările străbat uneori mii de kilometri, deasupra oceanului. Ele nu au ziare sau televizor care să le dea informaţii despre starea vremii şi nici cărţi scrise de exploratori sau pionieri ai păsărilor, care să le facă hărţi pentru a le indica cînd să plece în ţările calde. Şi totuşi pasărea „ştie" exact cînd vine vremea rece şi unde este climă caldă, chiar dacă e la o distanţă de mii de kilometri.    În încercarea de a explica aceste lucruri, de obicei spunem că animalele au un „instinct" care le ghidează. Analizaţi acest instinct şi veţi descoperi că îl ajută pe animal să se adapteze excelent la mediul înconjurător. Pe scurt, animalele au „instinctul succesului".    Deseori uităm faptul că şi omul are un instinct al succesului, cu mult mai evoluat şi mai complex decît cel al animalului. Creatorul nu l-a nedreptăţit pe om. Ba chiar omul a fost binecuvîntat în această direcţie.    Animalele nu-şi pot alege scopurile. Scopurile lor (supravieţuirea şi reproducerea) sînt pre-fixate, ca să zic aşa. Mecanismul succesului lor este limitat la aceste imagini încorporate ale scopului pe care noi le numim „instincte".    Pe de altă parte, omul are ceva ce animalele n-au - imaginaţie creatoare, căci omul, dintre toate creaturile, este mai mult decît atît, este un creator. Cu imaginaţia lui, el poate formula o multitudine de scopuri. Omul singur îşi poate direcţiona Mecanismul succesului folosindu-şi imaginaţia sau capacitatea de a-şi imagina.    Deseori ne gîndim că „Imaginaţia creatoare" este caracteristică doar poeţilor, inventatorilor şi celor asemeni lor. Dar imaginaţie creatoare este în tot ceea ce facem. Chiar dacă nu au înţeles de ce sau cum este fixat mecanismul creator pentru a intra în acţiune, marii gînditorii ai tuturor timpurilor, precum şi încăpăţînaţii „practici" au recunoscut acest fapt şi l-au explorat. Napoleon spunea că „Imaginaţia conduce lumea". „Imaginaţia, dintre toate resursele omului, este cea mai asemănătoare lui Dumnezeu", spunea Glenn Clark. „Imaginaţia este cel mai important izvor al activităţii umane şi sursa progresului... Distrugeţi-o şi condiţia umană va stagna şi vom ajunge nişte brute", spunea Dugold Stewart, celebrul filozof scoţian. Henry J. Kaiser susţinea că „îţi poţi imagina viitorul". EI atribuia mare parte a reuşitei sale în afaceri imaginaţiei sale creatoare, dar şi folosirii ei în mod pozitiv şi constructiv. 1Norbert Wiener (1894-1964), un matematician precoce american şi inventator al ciberneticii. A fost profesor la Massachusetts Institute of Technology din 1919 pînă la pensionare. A pus bazele ciberneticii (teoriei matematice a predicţiei) în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd se ocupa cu studiul tirului asupra ţintelor mobile; a publicat cartea despre cibernetică în 1948. 2John von Neumann (1903-1957), unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului XX. De origine maghiară şi educaţie germană, şi-a desfăşurat activitatea ştiinţifică la Princeton, S.U.A. Pe lîngă contribuţia sa la evoluţia matematicii şi fizicii matematice, von Neumann a avut un rol esenţial în construcţia primelor maşini electronice de calcul.