CADRU GENERAL  
PESIMISMUL: LUCIDITATE SAU ORBIRE?

„A fi fericit, nu-i un semn bun:
înseamnă că nefericirea a ratat ocazia;
o să vină cu trenul următor”
Marcel Ayme



   Pesimist este acela care, în fața incertitudinilor, va prefera întotdeauna o certitudine negativă. Mi-am pierdut portofelul? Nu-l voi mai găsi (și mi-a fost, cu siguranță, furat!). Prietenii sînt în întîrziere? Nu vor mai veni. Întotdeaun a este mai bine sa prevezi ce e mai rău, ne asigură pesimiștii.
   Pînă la urmă, pesimismul nu este decît o formă de anxietate, cu o aparență calmă și resemnată, dar mai ales erijată în sistem de gîndire: pesimistul încearcă să-l impună anturajului ca și cum ar fi vorba de clarviziune, îi ironizează cu blîndețe pe naivii care preferă să pornească de la prezumția că răul nu e niciodată sigur. Pentru pesimist, dacă răul e posibil, atunci el va avea loc: poate că acest raționament este util dacă sînteți inginer de aeronave și vă aflați la post, căutînd să descoperiți pînă și cel mai mic risc de accidente și să-l preveniți. Dar este oare acest raționament la fel de util și în viața cotidiană? Pe ce se întemeiază el?
   Motivațiile pesimiștilor sînt destul de pasionante și, din punctul lor de vedere, perfect logice:
   - daca te gîndești la ce e mai rău, spun ei, nu poți fi dezamăgit, în cazul în care fericirea așteptată nu mai sosește: pesimism preventiv.
   - în felul acesta, ești în același timp pregătit să înfrunți nefericirea, dacă aceasta se produce: pesimism pregătitor.
   - în sfîrșit, mulți pesimiști sînt superstițioși: dacă dacă se așteaptă la ce e mai rău, dar sperînd în același timp la ce e mai bun, dar fără să o spună - ba spunînd chiar contrariul - nu poartă ghinion fericirii.
   
   Acesta e, de exemplu, cazul studentului care, după un examen, preferă să susțină sus și tare că a greșit tot și că e foarte neîncrezător, deși, în sinea lui știe că nu s-a descurcat chiar atît de rău și speră în taină. Însă el e convins că discursul său pesimist comportă mai multe beneficii: nici el, niciv anturajul nu vor fi prea dezamăgiți dacă va pica examenul; gîndul că va trebui să dea din nou examenul în sesiunea din toamnă e mai puțin dureros dacă începe să se „pregăteasc㔠de pe-acum; și, în sfîrșit, „nu se știe niciodată”, zeii s-ar putea să se supere dacă te bucuri prea devreme...
   
   Acest „pesimism defensiv”, studiat de cercetători, se bazează pe niște mecanisme destul de cunoscute astăzi. Psihologul american Martin Seligman, pioner al cercetărilor pe tema optimismului, a elaborat un model larg utilizat de psihoterapeuți: teoria atribuirilor. Atribuim fiecărui eveniment din viața noastră variate caracteristici, în funcție de circumstanțe. Putem, de exemplu, să ne gîndim:
   - că un succes se datorează eforturilor noastre (atribuire internă) sau norocului (atribuire externă);
   - că e dovada valorii noastre ca persoană (atribuire globală) sau că nu demonstrează nimic altceva decît capacitatea noastră de aduce la bun sfîrșit acest tip de îndatorire (atribuire specifică);
   - că ne permite să credem că vom mai avea și alte reușite în viitor (atribuire stabilă) sau că nu înseamnă deloc că vom mai reuși vreodată (atribuire instabilă);
   
   În cazul pesimismului, atribuirile au tendința să fie în mod sistematic părtinitoare, în sens negativ, indiferent de context. Ceea ce face ca în cazul pesimiștilor să persiste o viziune despre lume prea puțin confortabilăși operațională.

Atribuirile psihologice în cazul pesimismului
Evenimente pozitive („am reușit să fac ceva”) Evenimente negative („am ratat ceva”)
Nu e meritul meu (atribuiri externe) E vina mea (atribuiri interne)
Nu va dura sau nu se va mai repeta (atribuiri instabile) E de durată sau se va mai repeta (atribuiri stabile)
Lucrul acesta nu înseamnă nimic (atribuiri specifice) Acest eșec poate să însemne orice și spune multe despre problemele mele (atribuiri globale)

  
   În ce fel ne împiedică pesimismul să fim fericiți    
    Pesimismul și fericirea nu fac casă bună, din mai multe motive:

  •   Pesimismul întunecă momentele bune ale vieții: nu trebuie să profităm dinainte (fericirea anticipată e interzisă), ci să nu ne bucurăm sau să ne bucurăm numai în ultima clipă, și chiar și atunci cu prudență și parcimonie. Motivul: ne determină să trăim aproape întotdeauna în siajul neliniștii precedente și în anticiparea următoarei.
       
  •   Pesimismul nu ne pregătește în eventualitatea nefericirii, contrar argumentului pesimiștilor („voi fi mai puțin dezamăgit dacă nu iese”). Căci dacă nefericirea se produce, pesimiștii se cufundă în ea cu o anumită delectare și cu o satisfacție amară: „eram sigur(ă)...”. Iar apoi suferă la fel de mult ca optimiștii. Numeroase studii au demonstrat legătura strînsă dintre pesimism și riscul depresiei.

  •    Pesimismul se autovalidează: pesimiștii nu rețin și nu reamintesc anturajului decît momentele în care au avut dreptate (mai există și din acestea...). În schimb, uită sau trec sub tăcere toate predicțiile eronate pe care le-au formulat (deși, sînt majoritare). Același lucru îl fac, încă din negura vremurilor, clarvăzătorii și astrologii, pentru a convinge lumea de competențele lor: ori de cîte ori se fac verificări sistematice ale tuturor previziunilor lor, bilanțul este stupefiant.

  •    Pesimismul poate obosi anturajul și poate crea probleme în relațiile cu ceilalți.