CADRU GENERAL   EXISTĂ O PREDISPOZIŢIE SPRE FERICIRE?    Iulia, în vîrstă de opt ani, îi citeşte o poveste fratelui ei mai mic, Marius, de patru ani: „Prima ursitoare s-a aplecat asupra pătuţului şi a spus: îţi dăruiesc frumuseţe. A doua ursitoare s-a aplicat şi ea şi a spus: eu îţi dăruiesc deşteptăciune. Şi iată că şi a treia... Ce-i oferă a treia ursitoare, Marius?”    Atunci Marius, un băieţel zîmbitor şi optimist, lăudat adesea de părinţii săi din acest motiv, răspunde, după o scurtă ezitare:    „Ea îi dăruieşte... ea îi dăruieşte... Îi dăruieşte să fie întotdeauna bine dispusă!”.    Darul celei de-a treia ursitoare a fost cel mai bun şi cel mai dezirabil dintre toate cele trei cadouri...        Buna dispoziţie    „E bine dispus astăzi”, „Şi-a regăsit cheful de viaţă”...    Una dintre manifestările cele mai tangibile ale temperamentului este ceea ce numim dispoziţie (mood, în engleză), această stare emoţională elementară ce ne colorează percepţiile şi reacţiile la mediul cotidian. Dispoziţia este un fenomen discret, care adesea este ignorat cel puţin de către persoana în cauză (de multe ori, cei din anturajul nostru ne sesizează dispoziţia mai repede şi mai uşor decît noi). Aceasta este un fel de fundal, de peisaj, de plan îndepărtat al stărilor noastre mentale. Dispoziţia a fost comparată cu lentilele colorate ale ochelarilor: imaginea lucrurilor nu se modifică, dar se schimbă întreaga ambianţă a ceea ce vedem, în funcţie de ochelarii pe care îi purtăm: cu lentile de nuanţe mai închise sau mai deschise, în culori calde sau reci.    Totuşi, psihologia este mai complicată decît optica şi, spre deosebire de ochelarii cu lentile incolore, dispoziţia nu este niciodată neutră: sîntem întotdeauna ori într-o dispoziţie bună ori într-o dispoziţie proastă.    Dispoziţia pare adesea să vină de nicăieri (out of blue, spun americanii). Dar ea are o influenţă profundă asupra privirii pe care o aruncăm lumii şi, prin urmare, asupra comportamentului nostru. Atunci cînd sînteţi bine dispus, vedeţi „viaţa în roz”, în vreme ce proasta dispoziţie vă va face mai insensibil la micile detalii plăcute şi înduioşătoare ale vieţii. Dacă sînteţi „întors pe dos”, aveţi mai puţină răbdare şi sînteţi mai puţin tolerant cu ceilalţi, în aceleaşi situaţii în care o dispoziţie veselă v-ar face să fiţi indulgent cu defectele lor. Dar cum dispoziţia cunoaşte rareori extreme, spre deosebire de emoţii, discreţia sa ne face să o ignorăm cu totul: ni se pare că perspectiva noastră asupra lumii depinde de judecăţile noastre, cînd, de fapt, ea este profund influenţată de starea noastră de spirit.    Dispoziţia nu este stabilă, ci este ca temperatura în decursul unei zile, susceptibilă de importante variaţii de dimineaţa pînă seara. Ea poate fi influenţată de mici evenimente anodine: astfel, cercetările efectuate au demonstrat că starea vremii sau rezultatele echipei favorite de fotbal, pot să influenţeze dispoziţia de moment.    Însă aceste variaţii constante sînt raportate la un nivel mediu, relativ stabil pentru o anumită persoană. Unul dintre cele mai complete studii efectuate asupra acestor oscilaţii ale dispoziţiei a monitorizat 459 de voluntari, urmărindu-le zi de zi starea de spirit timp de cel puţin 35 de zile consecutiv. Pe parcursul acestei perioade, subiecţii au evaluat zilnic şi cu precizie dispoziţia dominantă a zilei: stabilirea afectelor, atît pozitive, cît şi negative, era remarcabilă la majoritatea participanţilor, în ciuda multitudinii de evenimente care nu întîrziau să se ivească. Începînd cu cea de-a patra sau a cincea zi a studiului, dispoziţia medie era identificabilă şi nu înceta să se confirme cu timpul. Sigur, unii subiecţi erau mai instabili emoţional decît alţii (anglo-saxonii îi numesc pe aceştia moody), dar şi ei aveau un nivel mediu al oscilaţiilor.    Alte studii au fost consacrate influenţei vremii asupra bunei dispoziţii, iar cele mai riguroase au arătat, spre marea surpriză a cercetătorilor, că, pe termen lung, ploaia şi vremea bună au un impact modest asupra nivelului mediu al moralului: nici temperatura, nici presiunea atmosferică, nici vremea însorită nu joacă un rol semnificativ, dacă ne dăm osteneala de a le studia efectele într-o perioadă destul de lungă. Vi se pare că aceste constatări sînt contrare stării de fapt? Şi contrare expresiilor populare care stabilesc o legătură ântre aceste elemente: a avea o personalitate „lunatică”, o faţă „însorită” sau una „plouată”? Fără îndoială, dar scopul cercetărilor ştiinţifice nu este acela de a confirma sau infirma ceea ce pare evident. Chiar dacă o zi frumoasă cu cer senin ne va face puţin mai fericiţi, pe termen lung acest efect nu ne va apăra de demonii lăuntrici. Poţi fi deprimat şi nefericit chiar şi la tropice...    Şi-atunci, de ce avem impresia că lucrurile stau invers? Se pare că cei mai mulţi dintre noi memorează mai bine concordanţele logice între starea de spirit şi starea vremii: ne amintim mai uşor de zilele însorite în care eram bine dispuşi sau, invers, de zilele ploioase în care nu aveam chef de nimic. Mai mult, se pare că avem tendinţa să ignorăm şi să refulăm discordanţele: nu reţinem cu uşurinţă zilele însorite în care sîntem trişti, nici zilele ploioase în care ne simţim fericiţi.    În absenţa unor eforturi personale orientate către o scimbare, nivelul nostru mediu al bunei dispoziţii tinde, deci, să fie relativ stabil. În urma unor cercetări efectuate timp de mai mulţi ani, percepţia subiectivă medie pe care o are un individ în privinţa fericirii sale nu variază deloc, indiferent de evenimentele din viaţă (mediu stabil sau schimbător).